Un bărbat de 31 de ani, din comuna Livadia, județul Hunedoara, a fost reținut ieri în Gorj, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o tânără de 23 de ani, despre faptul că, în timp ce se afla la serviciu, în incinta unei săli de jocuri, situată pe strada Victoriei, din localitate, o persoană necunoscută ar fi pătruns în vestiar, de unde i-ar fi sustras dintr-un rucsac un portofel în care avea suma de 200 lei, carduri bancare și documente personale.
Persoana vătămată a formulat plângere cu privire la infracțiunea de furt, aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 300 lei.
De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se afla la serviciu, în incinta unui hotel, din municipiu, același bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Livadia, județul Hunedoara, ar fi pătruns în recepția hotelului, unde, profitând de neatenția sa și sub pretextul că dorește să vadă o cameră, i-ar fi sustras telefonul mobil și suma de 720 lei.
Persoana vătămată a formulat plângere scrisă cu privire la infracțiunea de furt, aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 3.200 lei.