A trecut de 102 ani

Despre moşul Vîrlan Ion din satul Seuca, comuna Peştişani – Gorj s-a mai scris în presă atunci când a împlinit 100 ani şi apoi 101 ani.

Iată că pe 16 XII 2009 a făcut moş Vîrlan 102 ani. În afară de cei ai „casei „ nu i-a zis nimeni măcar La mulţi ani!.

N-are pretenţii că doar nu-1 încălzeşte cu nimic, dar.. .poate merita, că şi pe umărul lui s-a sprijinit ţara. Ca să-şi apere glia şi neamul, în piciorul drept şi umărul stâng poartă şi acum urma anului 1942. În 25.06.1942 după cum reiese din C.E.293/1942 a fost spitalizat datorită rănilor suferite.

Niciodată nu a spus că nu-i apucă pe cei 102 ani. Întotdeauna dacă îi spuneau rudele „ moşule, vezi că răceşti (sau te loveşti)!”. „ Şi aşa, eu trăiesc 102 ani” venea răspunsul lui. Acum, în februarie l-am întrebat: „ Te doare ceva moşule? La vară mai mergi cu vacile la conac?”.

-Dacă mai merg cu vacile nu ştiu „ce-o vrea ăl de Sus”, de durut n-are ce

să mă doară că eu n-am carne, decât piele şi os. Ce să mă doară? Nu mă doare

nimic, doar când merg mult, mult mă lasă picioarele. Nu mai am putere.

– Mai vezi să citeşti ziarul?

– Cum să nu, fără ochelari.

Pot să spun că nu lasă ziarul din mână până nu-1 termină de citit şi e la zi cu tot ce se întâmplă în ţară. Când l-am întrebat ce-a mâncat el mai mult în viaţă; carne sau verdeţuri, a zis „ de unde carne? Legume multe că puneam în grădină şi urzici, leurdă… de pe câmp”. De când am făcut armata nu mi-a lipsit laptele.

Armata a făcut-o la Târgovişte la Cavalerie. Zilnic îşi ducea şeful cu caleaşca acasă la masă. Cucoana acestuia mânca doar smântână şi moşului îi dădea laptele că-i era milă de el. De atunci, zice el s-a învăţat aşa cu un litru de lapte pe zi că acolo a stat mai bine de un an, apoi a avut vaci şi laptele nu i-a lipsit. „ Nu dorm pe partea stângă, n-am fumat, de băut beau câte un păhăruţ de ţuică şi unul de vin şi acum că are dascălu grijă să-mi aducă zilnic. N-am exagerat niciodată şi n-am băut tării”. Constanţa, gospodina casei nu-i găteşte mâncăruri sofisticate ci alea tradiţionale pe care le ştie ea (de la mama), dar ora de masă e respectată chiar dacă este ocupată. Laptele nu le lipseşte nici acum. Când vin posturile, i se spune „nene Ioane, îţi gătesc de post?” Nu, mie-mi dai ce-o fi (se referă la ouă, brânză, carne).

La cei 102 ani, ca să nu se plictisească ia seminţe din dovleţi, îşi aduce lemne şi îşi face focul în cameră, că altceva ce să facă?.

Abia aşteaptă să vină primăvara”s-o ia din loc”spre conac, deşi e la 2 km departe de sat. Îi place mult zona de la Arsuri, că doar acolo a locuit şi acolo l-a găsit învăţătorul pensionar Gicu Brînzan îngheţat când l-a luat la el acasă în sat şi de atunci, din 1972 a rămas ca bunicul familiei.

Noi sperăm să-l sărbătorim pe moşu şi la 103 ani şi mai departe.La mulţi ani sănătoşi, moşule!