A tocat în jur de 15 miliarde din Spitalul Târgu-Jiu! “Tonomatul medical”, afacerea închisă de Tetraedru

289

Spitalul Judeţean de Urgenţă(SJU) Târgu-Jiu nu mai lucrează de mai bine de o săptămână cu aparatura medicală ce a fost închiriată unităţii, de nişte firme alese pe sprânceană, în urmă cu un an de zile. Afacerea care a devalizat unitatea spitalicească, lăsând-o fără 15 miliarde de lei vechi, s-a închis forţat, o dată cu rezilierea contractului dintre Tetraedru Medical Consulting şi Consiliul Judeţean Gorj. Cel care a dispus însă ridicarea aparaturii din secţiile de ATI, Ginecologie, Cardiologie şi din laboratorul SJU Târgu-Jiu, a fost managerul Marius Sponoche, care fiind ultimul pion al firmei rămas la SJU a fost obligat să facă curăţenie în afacerea impusă în spital de Cristi Vlădoianu, fostul său antecesor. Felul în care s-au scurs însă banii publici timp de mai bine de un an de zile, prin inpunerea unui contract de închiriere de aparatură nemaiauzit în spitalul din municipiu merită o anchetă. Măcar a celor care preiau de mâine frâiele unităţii medicale ţepuite un an şi patru luni prin contracte de închiriere dezavantajoase spitalului de şmecherii de la Tetraedru.

Managementul privat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a lăsat în urmă nu numai un gust amar, ci şi frustrarea că o firmă de apartament a reuşit să facă nestingherită, prin trei oameni, afaceri de miliarde sub acoperişul unităţii medicale ce trebuia să fie fanionul Gorjului. O dovedeşte chiar încercarea, din urmă cu câteva zile, a lui Sponoche, pus de şeful său Dumitraş să şteargă urmele afacerii implementate în spital de fostul manager Cristi Vlădoianu. Vorbim de tunul privind contractele de închiriere a aparaturii medicale pentru spitalul în care Tetraedru, firma lui Dorel Dumitraş, desfăşura un aşa-zis management privat. Ce a făcut de fapt Sponoche? A trimis reprezentanţii firmelor de casă, societăţi care sugeau lunar cel puţin un miliard din fondurile SJU Târgu-Jiu, să-şi adune aparatele din secţiile unităţii medicale.

“Păcănelele” aprobate de Vlădoianu, retrase
Şi astfel, aparatele de făcut bani ale firmelor de casă ale Tetraedru, au fost ridicate rând pe rând din secţiile SJU Târgu-Jiu. În urmă cu câteva zile, secţiile ATI de la Spitalul 700, dar şi a celui de pe strada Tudor Vladimirescu au rămas fără monitoarele aduse cu un an în urmă. A fost ridicat şi un aparat de la Secţia de Ginecologie, cu care se monitorizau bătăile inimii bebeluşilor, secţia rămânând să lucreze cu un aparat vechi. S-au ridicat aparate medicale şi de la Cardiologie, dar şi din laboratorul SJU.
Trebuie menţionat că Vlădoianu, prin creierul afacerii Dumitraş, a găsit soluţia lipsei aparaturii din spitalul judeţean. Adică a impus contracte, evident fără licitaţie, prin care unele firme apropiate Tetraedru aduceau aparatură pentru care erau plătiţi lunar. Astfel, dacă alte spitale aveau aşa-zise contracte de comodat, adică firmele aduceau aparatură, iar unităţile se obligau să cumpere de la ei consumabile, afacerea pusă la cale de Dumitraş şi Vlădoianu era mult mai complexă.
Mai exact, SJU Târgu-Jiu nu numai că cumpăra consumabilele pentru aparatura medicală de la firmele care deţineau aparatele, ci şi plătea chirie lunară pentru acestea. Iar sumele nu erau deloc mici.

IMG_3206Chirie de 130 de milioane de lei vechi/lună pentru un aparat de analiză
Numai pentru un singur aparat, de exemplu cel de analiză aflat în custodia până acum o săptămână a laboratorului SJU, spitalul judeţean plătea firmei deţinătoare în jur de 130 de milioane lunar. Asta fără reactivii necesari care trebuiau cumpăraţi de la aceeaşi firmă. Sume similare, unori mai mici, erau achitate şi pentru alte aparate, lunar, firmele de casă ale Tetraedru încasând de la SJU cel puţin un miliard de lei vechi din închirierea unor aparate medicale.
Cu banii respectivi, în mai bine de un an de zile, fiind aruncaţi pe apa sâmbetei în jur de 15 miliarde de lei vechi, se puteau cumpăra măcar un sfert din necesarul de aparatură a secţiilor Spitalului Judeţean.

Referatele medicilor, arma secretă a lui Vlădoianu
Pentru a-şi implementa afcerea cu aparatura închiriată, Vlădoianu s-a bazat pe nişte referate de necesitate făcute de şefii de secţii.
Mai precis, medicii, de bună-credinţă, au trecut pe hârtie pentru Vlădoianu, managerul privat al SJU la aceea vreme, ce necesităţi ar avea secţiile pe care ei le conduc. Unii au cerut şi mai mult, fiind convinşi că managerul privat, despre care nu se făcuse atâta vâlvă, chiar vrea să facă ceva. Iar Vlădoianu a făcut, a apelat la firmele cunoscute cărora le-a pus pe tavă contractele de închiriere de la SJU Târgu-Jiu. A făcut asta nestingherit, deşi din bani publici se scurgeau spre firmele care închiriaseră super avantajos aparatură SJU, lunar un miliard de lei vechi.

Stănculete: “Noua echipă nu este de acord cu aceste contracte de închiriere”
Directorul medical al Spitalului Târgu-Jiu, Vasile Stănculete, confirmă încheierea contractelor de închiriere semnate de Vlădoianu în urmă cu un an de zile. Stănculete consideră însă că cei de la Tetraedru au fost conştienţi că aceste contracte nu vor rămâne în vigoare după 15 aprilie când firma va dispărea din spital şi au luat decizia să-şi încheie ei socotelile cu firmele care închiriaseră aparatura SJU. În lipsa aparaturii, Stănculete susţine că se găsesc soluţii, apelându-se la aparatele vechi. “De la noi, de la Ginecologie s-a luat un aparat de monitorizare fetală, avem însă altul vechi la sala de naşteri pe care îl putem folosi. S-au luat aparatele închiriate şi de la alte secţii, unele erau necesare, altele nu. Oricum, noua echipă nu era de acord cu aceste contracte impuse de Tetraedru şi noi nu le-am fi continuat, de asta le-au reziliat chiar ei”, a explicat Stănculete.
Directorul medical susţine că nu ştie ce valoare aveau contractele de închiriere şi care sunt firmele care au “bifat” la SJU, uşa fiindu-le deschisă de Vlădoianu şi, evident, de către Tetraedru. “Tetraedru a adus firmele cu aparatura şi tot Tetraedru le-a trimis înapoi”, a explicat Stănculete, spunând că situaţia privind aparatura este sub control.
Cu toate acestea, în secţiile SJU Târgu-Jiu, ridicarea aparaturii a stârnit discuţii în rândul personalului. Toată lumea vorbeşte de afacerea Tetraedru în spital şi de efectele rezilierii contractului cu CJ Gorj. Dacă nu exista însă rezilierea contractului cu Consiliul Judeţean afacerea “Tonomatele medicale” ar fi continuat şi ar fi înflorit mai ales că era gândită bine, iar banii erau unii siguri şi publici.
Anamaria Stoica

Morega vede Tetraedru ca o firmă căpuşă
Primele critici la adresa Tetraedru Medical Consulting, şi în special a fostului manager Nicoleta Manu, pornită să acapareze laboratorul SJU, au fost făcute, în spaţiul public, de către Dan Morega, şeful Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice. Tot Morega a subliniat primul problema aparaturii, asta în urma unor discuţii cu medicii din SJU care s-au plâns de contractele dezavantajoase încheiate de Tetraedru în dauna spitalului din Târgu-Jiu. Vorbele lui Morega nu au fost înghiţite uşor şi au fost unii care nu au crezut că se ajunsese la acest nivel la unitatea medicală din municipiu. La câteva luni după, cele precizate de Morega nu numai că se confirmă, dar se dovedesc întocmai. Acest lucru îl face pe Morega să critice la adresa conducerii CJ Gorj care, în opinia sa, a tolerat prea mult “firma căpuşă” Tetraedru în unitatea medicală.
DSC_0279“Tetraedru este, fără tăgadă, doar o firmă escroacă, una căpuşă, care a venit cu aparatură ce trebuia dată gratis, dar care a ajuns să coste miliarde, pe contracte de închiriere. Deşi s-a văzut din prima că contractele sunt extrem de păguboase şi că aparatura în cauză nu a fost gratis, nici în comodat, ci în închiriere, nimeni de la Consiliul Judeţean nu a făcut nimic. Medicii se plângeau că valoarea închirierii este mai mare ca valoarea aparatelor care puteau fi astfel cumpărate, dar s-a acceptat şi încurajat un an şi patru luni sifonarea banilor publici, prin Vlădoianu, Manu şi Sponoche. Mai mult, s-a plătit şi o consultanţă managerială de 5 miliarde de lei vechi”, a declarat, revoltat, Morega.
Acesta suţine că afacerea aparaturii medicale era doar prima etapă a planului mare al Tetraedru privind devalizarea SJU. A doua era privatizarea laboratorului, care nu le-a ieşit. “Acum au fost daţi afară, dar este prea târziu, deoarece banii s-au scurs deja către firmele lor de casă”, spune Morega care consideră că Spitalul Cărbuneşti l-a depăşit în dotări pe cel din municipiu. “Directorul medical al Spitalului Târgu-Jiu recunoaşte reţinut, prin declaraţii, dezastrul unităţii medicale. Acesta spunea că aici nu există tehnică medicală, cea avută, deşi puţină este defectă, că spitalul nu mai are medici şi asistenţi medicali, necesitând pentru funcţionarea la avarie cel puţin 7 medici şi 8-9 asistenţi. Iată că lucrurile sunt confirmate de oameni din interior, oameni care arată că perioada Tetraedru a fost una de furt calificat, controlat”, a conchis Morega care îi transmite preşedintelui CJ Gorj, Ion Călinoiu, să ia pulsul SJU şi să verifice personal secţie cu secţie, asta alături de medici, pentru că lucrurile nu sunt deloc cum ar trebui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here