A sunat la 112, după ce și-a agresat tatăl

587

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Fărcășești, a fost reținut, marți, pentru că și-a bătut tatăl. Agresorul a fost și cel care a sunat la 112, unde a anunțat că a avut un conflict cu tatăl său. Victima în vârstă de 46 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.,,La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității care a constatat faptul că, tânărul, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său, de 46 de ani, din comuna Fărcășești, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu.Tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, față de agresor fiind dispusă și măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here