Situație inedită pentru proprietarul unui apartament din municipiu, care de duminică și până ieri la prânz, a stat în aceiași locuință cu un bărbat mort, cadavrul fiind în descompunere. Culmea este, că proprietarul nu a știut nimic despre decedatul de lângă el. Toate acestea i s-au întâmplat lui Mircea Amzulescu, fost funcționar pe la Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar Gorj cu ani în urmă, gestul său de a face un bine întorcându-se acum împotriva sa. El povestește că la mijlocul lui noiembrie, anul trecut, l-a întâlnit la ușa apartamentului său, dormind pe casa scării, în frig, pe un om al străzii, pe care toată lumea îl știa prin oraș ca fiind „Bin Laden”. I s-a făcut milă și l-a primit în apartamentul său de două camere.
„L-am băgat la mine înăuntru, l-am lăsat la căldură, i-am dat să mănânce, iar după vreo câteva zile eu am plecat la țară. Nu am mai stat aici o lungă perioadă de timp, pentru ca să revin duminică. El ce a făcut cât a stat cu mine? Mi-a șterpelit una din cele trei chei de la ușa de intrare și după ce am plecat eu, el s-a mutat aici. Acum când am venit, nu am intrat în sufragerie până azi la prânz, când m-a izbit un miros puternic. Atunci am chemat Poliția că mi-am dat seama că e unul mort la mine în apartament și el este, că altul nu are care să fie”, a spus, ieri, proprietarul apartamentului, Mircea Amzulescu fiind chemat și la Poliție pentru a da o declarație. Trupul neînsuflețit al amicului său a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală în vederea stabilirii cauzelor exacte ale decesului.
Bărbatul decedat a fost identificat în persoana lui Mihai Emanoil Dulce, un fost miner care a lucrat în Valea Jiului vreo 15 ani, după disponibilizări soția divorțând de el și lăsându-l singur. O rudă a acestuia a venit la fața locului și a confirmat că el este, „Bin Laden”, făcându-și veacul în ultimii ani pe străzile din Târgu-Jiu, deși o perioadă a locuit și la rudele sale din Plopșoru. La bloc vecinii lui Mircea Amzulescu l-au văzut mai mult pe fostul miner stând prin apartamentul său decât pe proprietarul de drept, omul fiind plecat la țară pe perioada iernii. Rudele lui „Bin Laden” spun și ele că acesta prefera să hoinărească pe străzi decât să stea la ele și, eventual, să le mai ajute la muncă, bărbatului părându-i-se mult mai frumos să umble la întâmplare, decât să stea cu animalele pe câmp sau să sape în grădină, așa cum se obișnuiește la țară.
Gelu Ionescu