A sosit a opta serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni!

667

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul opt din acest an, cu plecare în cea de-a doua jumătate a acestei luni, mai precis între 24 şi 27 iunie.

Noua serie de bilete de tratament, în număr de 163, are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Covasna, Govora, Geoagiu, Herculane, Mangalia, Neptun, Olăneşti, Saturn, Techirghiol şi Tuşnad. Titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor în zilele 14, 15, 19 şi 20 iunie, prezentând cuponul de pensie pe luna anterioară, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate până pe data de 20 iunie, până la ora 15.00, se vor redistribui pe 21 iunie 2017, de la ora 08.00 dimineaţa. Şi pentru această serie au rămas un număr de 18 locuri nerepartizate care se pot elibera celor interesaţi de aceste staţiuni, câte două fiind valabile pentru Lacu Sărat, Moneasa şi Sinaia, unul pentru Saturn şi alte 11 pentru Bala.
Biletele repartizate, cât şi cele rămase nerepartizate, se eliberează conform programului de eliberare afişat la sediul Casei de Pensii, cât şi pe pagina de internet a instituţiei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
Următoarea serie va fi cu plecare în prima parte a lunii viitoare. “De aceste bilete de tratament pot beneficia: pensionarii sistemului public de pensii; asiguraţii sistemului public de pensii (salariaţi/şomeri); beneficiarii unor legi speciale. În acest an, nu beneficiază de bilete de tratament prin Casele Teritoriale de Pensii pensionarii din alte sisteme de pensii – MApN, MAI, SRI. Lista cu persoanele care au primit repartiţie pentru această serie se află afişată la sediul instituţiei şi pe pagina web”, au menţionat reprezentanţii CJP Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.