A scăzut numărul turiştilor de pe meleagurile gorjeneşti

128

rancaGazdele staţiunilor din Gorj sunt afectate în continuare de criza financiară şi asta deoarece turiştii înregistraţi la unităţile de cazare au fost mai puţini, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul turiştilor sosiţi în Gorj a scăzut în luna aprilie a acestui an cu 7,4% faţă de aceeaşi lună a lui 2010. Potrivit ultimelor date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj, în aprilie 2001, s-au înregistrat 3.976 de sosiri ale turiştilor, cu un total de 7.434 de înnoptări. Totuşi, numărul înnoptărilor a crescut cu 7,9% faţă de anul precedent, rezultând un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 15,7%. Pe tipuri de structuri de primire turistică, din numărul total al sosirilor, 70,6% au fost în hoteluri, 9,6% în moteluri, 8,0% în pensiuni agroturistice, 6,0% în pensiuni, 1,5% în cabane turistice, 0,5% în vile şi 3,8% în alte structuri de primire a turiştilor care au poposit pe meleagurile Gorjului. De asemenea, din totalul înnoptărilor, 74,2% au fost în hoteluri, 5,4% în moteluri, 6,5% în pensiuni turistice rurale, 5,9% în pensiuni, 0,5% în vile, 0,9% în cabane, iar procentul nopţilor petrecute în alte structuri de primire turistică este de 3,6%.

Salariile au crescut

Totuşi, analiştii nu pun scăderea vacanţelor şi a numărului de turişti pe seama câştigurilor salariale, deoarece acestea au crescut. Potrivit lui Gheorghe Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj, din ultimul buletin statistic reiese faptul că veniturile gorjenilor au urcat puţin. Câştigul salarial mediu net al gorjenilor a crescut în luna aprilie cu 6,1% faţă de luna anterioară. Astfel, în cea de-a patra lună a anului, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Gorj a fost de 2.123 de lei, iar cel net de 1.543 de lei. Potrivit specialiştilor Direcţiei Judeţene de Statistică, pe sectoare de economie, nivelul câştigurilor salariale medii nete a fost de 2.169 de lei în industrie şi construcţii (în creştere cu 9,6% faţă de luna anterioară), 1.261 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, servicii anexe (+3,7%), şi 1.024 lei în servicii (+0,1%). Şi producţia industrială realizată în luna aprilie a acestui an a scăzut cu 11,8% faţă de martie 2011, a crescut cu 21,4% faţă de aprilie 2010, iar în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2011 faţă de perioada similară a anului 2010 a crescut cu 11,6%.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here