A scăpat de pușcărie pentru că s-au prescris faptele

5272

Un bărbat de 45 de ani, cu antecedente penale, a scăpat de pușcărie pentru că faptele s-au prescris. El a fost trimis în judecată pentru patru infracțiuni la regimul rutier, fapte comise în urmă cu mai bine de șase ani. Dosarul a fost plimbat între instanțe, pentru ca, într-un final, magistrații să dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În iunie 2016, bărbatul a fost depistat de către poliţie în timp ce conducea un VW Golf, pe DC 7 din localitatea Săcelu, fără a poseda permis de conducere, autoturism ce i-a fost încredințat de către soția sa. Femeia a spus că a semnalat o defecţiune la mașină, iar soțul său a vrut „să vadă personal despre ce problemă este vorba”.
La două luni distanță, individul a fost prins în timp ce conducea un scuter Piaggio, pe DJ 665 din localitatea Maghereşti, comuna Săcelu, fără permis de conducere.
Din verificările efectuate ulterior s-a stabilit faptul că scuterul nu era înregistrat şi avea montate plăcuţe cu număr fals. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a folosit numărul de înmatriculare de la un vechi moped pe care l-a demontat și l-a vândut bucată cu bucată.
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru patru infracțiuni la regimul rutier. Cu un an în urmă, acesta fusese condamnat definitiv la 1 an și 20 de zile de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis.

Soluție „excesiv de blândă”
În iunie 2019, Judecătoria Novaci l-a condamnat pe bărbat la un an de închisoare cu amânarea pedepsei, fiind stabilit un termen de supraveghere de doi ani. Procurorii au atacat sentința, considerând că este „o soluţie excesiv de blândă” în raport de numărul mare de infracţiuni şi persistenţa infracţională a inculpatului dovedită şi de antecedentele penale ale acestuia.
Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a desființat în totalitate sentința şi a restituit cauza spre rejudecare la aceeaşi instanță – Judecătoria Novaci.
În septembrie 2020, bărbatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani. Și de această dată, procurorii au atacat sentința, iar Curtea de Apel Craiova a trimis din nou cauza spre rejudecare, la Novaci.

Condamnat cu executare
În noiembrie 2021, s-a pronunțat o nouă sentință, de 2 ani şi 8 luni închisoare, instanța ținând cont de astă-dată și de condamnarea suferită anterior de către individ.
„În temeiul art. 43 alin. 1 din Codul Penal adaugă pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la pedeapsa anterioară neexecutată de 1 an şi 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenție pedeapsa închisorii de 3 ani 8 luni şi 20 de zile”, a stabilit Judecătoria Novaci.
Cum era de așteptat, bărbatul a atacat sentința. Apelul a fost admis de Curtea de Apel Craiova, care a desfiinţat în totalitate sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a treia oară!!!

A încetat procesul penal
Acum, individul certat cu legea a scăpat de pușcărie și implicit de dosarul penal, după ce magistrații au constatat că faptele s-au prescris. Din acest motiv, înainte de Anul Nou, Judecătoria Novaci a dispus încetarea procesului penal cu privire la cele patru infracțiuni săvârșite de inculpat (fapte din data de 25.06.2016, respectiv din data de 27.08.2016).
„Instanţa reţine că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi în cursul urmăririi penale şi în faza judecăţii. Cu toate acestea, instanţa reţine că, la acest moment, a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru cele două infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, pentru infracțiunea de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și pentru infracțiunea de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, fiind împlinit termenul de prescripţie”, a motivat instanța, decizia nefiind definitivă.
I.I.