A primit două decizii de pensionare în aceeași lună. Un bărbat din Motru amenință cu judecata

85

Mai mulți pensionari din Gorj își manifestă deja supărările legate de deciziile de recalculare a pensiilor primite recent acasă. Unii dintre nemulţumiţi se pregătesc să meargă în instanţă și să conteste aceste recalculări, alții au ales să facă un drum la sediul Casei de Pensii Gorj pentru a cere explicații, iar o altă categorie este a celor care preferă să rămână cu dezamăgirea și cu un gust amar când și-au văzut pensiile ciuntite pe hârtie.

Toți gorjenii care sunt nemulțumiți privind deciziile de recalculare a pensiilor pot alege să meargă să solicite lămuriri la Casa Județeană de Pensii. În acest sens, instituția a deschis două ghișee speciale pentru această categorie de pensionari care au nevoie de lămuriri privind noua formula de calcul a pensiei pe care o primesc după zeci de ani petrecuți în câmpul muncii.

Două decizii la interval de câteva zile
Dacă pentru alții, poștașul le-a adus zâmbetul pe buze când au deschis plicul și au văzut o majorare a pensiei, alții se consideră nedreptățiți sau acuză calcule greșite ale funcționarilor care au făcut aceste recalculări. Acesta este și cazul unui pensionar din municipiul Motru, pe nume Matei Stamate, care a anunțat în mediul online faptul că va merge direct în instanță cu decizia de recalculare a pensiei și că evită să mai treacă pe la ghișeele Casei de Pensii Gorj.
Omul a primit în luna august a anului curent două decizii de pensionare: prima vizează trecerea la pensia pentru limită de vârstă și a fost emisă pe 5 august, iar cea de-a doua este de recalculare în baza noii legi, fiind emisă pe 3 august.
,,Postez pozele astea după două decizii care se bat cap în cap ale Casei Județene de Pensii Gorj. E vorba de o decizie de trecere la pensia pentru limită de vârstă din data de 5 august 2024, și cealaltă decizie e cea de recalculare din data de, atenție, 3 august 2024, dar nu pe limită de vârstă, ci doar pe pensia anticipate avută până în data de 3 august 2023.
Toate astea doar pentru a mă fenta cu niste puncte, pentru că așa le place celor de la CJP Gorj. Oare chiar nimeni de la CJP Gorj nu sesizează această greșeală? (…) Încă o data, CJP Gorj își dă arama pe față! Nici nu se poate discuta de un calcul real al pensiilor, după Legea 360 / 2023 „recalculate” de la 1 septembrie. Iau în discuție pensia mea.
Am fost pensionat anticipat, fără penalități, începând cu vârsta de 63 de ani, unde am beneficiat de legea poluării remanente, ieșind cu 2 ani mai devreme la pensie. Începând cu 4 august 2024 am fost pensionat la limită de vârstă. Am primit decizia de pensionare pentru limită de vârstă în data de 7 august 2024 dar emisă în data de 5 august. Pe 23 august am primit și decizia de recalculare emisă în data de 3 august 2024 fiind zi de sâmbătă, atunci când eram pensionat anticipat. Să-i spună ei lui mutu că au lucrat în sâmbăta aia! Cei de la Casa Județeană de Pensii Gorj m-au tras în piept cu aproximativ 3 puncte de stabilitate, aproximativ 230 de lei. Ăștia nu se simt bine până nu greșesc ei ceva. Șomajul constituie contributivitate și se adaugă la vechime, pentru că AJOFM Gorj a plătit datorii fiscale statului român hoț. De asemenea armata e perioadă asimilata la punctaj cu 0,25 puncte pe an. Oricum luni pleacă o acțiune la Tribunalul Gorj, pe lege, nici nu vreau să aud de Casa de Pensii Gorj pentru consultări. Promit după care uită de promisiuni, sunt niste incapabili și niciodată nu respectă legea cum ar trebui. Tocmai de aceea nu le-aș recomanda celor nemulțumiți să se ducă la CJP Gorj pentru lămuriri că veți rămâne doar cu promisiuni! La telefon nu mai răspunde nimeni de la CJP Gorj, probabil nu au răspunsuri. Cel mai sigur lucru e instanța!”, a scris motreanul pe Facebook.
Casele teritoriale de pensii urmează ca în aceste zile să distribuie ultimele decizii de recalculare, iar pensionarii vor primi noile pensii începând cu luna septembrie.
Este de precizat faptul că cei care au deciziile greșite vor primi aceiași bani ca în luna august. Iar în cazul în care sumele vor fi mai mari, bani vor fi recuperați în octombrie, ca urmare a faptului că Ministerul Muncii a dispus verificarea deciziilor contestate de oamenii care le reclamă ca fiind greșite.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here