A murit după transplantul de plămâni

405

Tânărul de 34 de ani din Fărcășești, care în 2016 a făcut un transplant de plămâni la clinica AKH din Viena, a murit, duminică, în urma multiplelor complicații care i-au afectat starea de sănătate în ultimele săptămâni. Transferat cu o săptămână înainte de la spitalul din Târgu-Jiu la Institutul Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, Adrian Lupu a pierdut lupta cu viața, rudele sale comunicând că acesta avea insuficiență cardiacă, pulmonară și renală în momentul în care a decedat. El a fost transferat cu un elicopter SMURD de la Târgu-Jiu spre București, dar numai după ce de cazul său a ajuns să se intereseze în mod direct secretarul de stat Raed Arafat și ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Adrian Lupu era în stare gravă încă de când a venit la spitalul din Târgu-Jiu, purtătorul de cuvânt al instituției, dr Ramona Oprea menționând că pe perioada cât a fost îngrijit aici nu s-a pierdut timp vital pentru pacient. “Din păcate, nu am primit acordul de la nicio clinică din țara noastră în care există centru de transplant pulmonar. Nici la Timișoara și nici la București nu s-a putut face transferul din primul moment, așa cum își dorea pacientul, din lipsă de locuri. Cu sprijinul Ministerului Sănătății și al domnului doctor Raed Arafat am obținut în cele din urmă transferul, dar starea pacientului era oricum extrem de gravă, iar prognosticul era de atunci rezervat”, a explicat Oprea. Un alt purtător de cuvânt, cel al spitalului “Marius Nasta” , acolo unde s-a produs decesul, dr Irina Strâmbu, afirmă că transplantul de care a avut parte Adrian Lupu nu a mers bine de la început și din această cauză s-ar fi ajuns în situația de acum. Aceasta a menționat că organismul pacientului a făcut o reacție de respingere, ceea ce explică și de ce medicii austrieci îl chemau pe gorjean la tratamente din două în două luni. În aprilie era următorul termen la care Adrian Lupu ar fi trebuit să fie supus unor noi investigații, însă, din păcate, despre acesta nu se va mai vorbi de acum încolo decât la timpul trecut. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost externat, ieri, din spitalul de la București, în cursul nopții trecute acesta urmând să fie adus la locuința de la Fărcășești. Contul pe care îl avea pe Facebook este plin cu mesaje de condoleanțe pentru Adrian Lupu, până și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, deplângând moartea acestuia într-o amplă postare. “Viena este singurul centru din lume care primește pacienți români. Adi a fost așadar printre ultimii români care au primit măcar o șansă. Când au apărut complicații, sistemul nostru nu i-a mai acordat lui Adi o a doua șansă, pentru că sistemul nostru este incapabil măcar de a oferi îngrijirea post-transplant a pacienților transplantați. Așa cum am spus-o și eu, și medicii în 2016. Nu și țoapele, e adevărat. Și cine stă să mai asculte medici, din România sau din străinătate, sau oameni cu bun simț când avem atâtea țoape? Astăzi, Adi a murit”, a comentat fostul ministru, după ce a aflat de decesul lui Adrian Lupu.
Gelu Ionescu

Tânărul din Fărcășești a decedat de gripă
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 112, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică(INSP). Ultima persoană care a murit din cauza gripei a avut condiţii medicale preexistente şi nu a fost vaccinată antigripal. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 ani, din judeţul Gorj, confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3, anunță INSP. Gorjeanul care apare în evidențe este pacientul din Fărcășești care a suferit un transplant de plămâni la AKH Viena. Acesta a decedat, duminică seara, în timp ce era internat la un spital din Capitală.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here