A lovit o mașină parcată, dar a refuzat să fie testat pentru stabilirea alcoolemiei

1324

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un bărbat, despre faptul că, la intersecția străzii Siretului cu strada Bradului, din municipiul Târgu-Jiu, a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale, iar conducătorul auto ar fi sub influența băuturilor alcoolice. ,,Polițiștii care s-au deplasat la fața locului l-au identificat pe conducătorul auto, în vârstă de 46 de ani, din comuna Ciuperceni, iar din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce acesta se deplasa cu un autoturism, pe strada Siretului, ar fi acroșat un alt autoturism, care era parcat, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale. Conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here