A jefuit un agent de pază şi o carmangerie

357

furtUn gorjean a fost arestat ieri pentru 29 de zile, asta după ce poliţiştii l-au identificat ca fiind autorul a două furturi comise în lunile septembrie şi noiembrie, pe raza municipiului Târgu-Jiu. Bărbatul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului, precum şi pentru recuperarea prejudiciului.

Un bărbat de 36 ani, din comuna Berleşti, a fost reţinut de poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Târgu-Jiu, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Până în prezent, poliţiştii au stabilit că acesta este autorul a două furturi comise pe raza municipiului Târgu-Jiu în lunile septembrie şi noiembrie. Astfel, bărbatul este acuzat că în luna septembrie a jefuit un agent de pază, în timp ce în luna noiembrie a comis un alt furt, ţinta fiind de această dată o carmangerie. „Din probatoriul administrat de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, a rezultat că suspectul S.D., de 36 ani, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, s-a deplasat în Piaţa 9 Mai, iar de aici, din incinta unui birou, a sustras o borsetă, în care partea vătămată Ş.I., de 57 ani, din municipiul Târgu-Jiu, care efectua serviciul de pază în zonă, avea documentele personale, suma de 600 de lei şi 145 euro. De asemenea, S.D. este suspectat că în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, a pătruns în incinta unei carmangerii, iar de aici a sustras bani şi tichete de masă, administratorul firmei estimând prejudiciul la suma de 10.000 lei”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Iniţial, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea prejudiciului.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here