A intrat cu motocultorul într-o maşină parcată, la Crasna!

955

Un bărbat din Crasna s-a ales cu dosar penal după ce a intrat  cu motocultorul într-o maşină parcată.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 31 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un vehicul autopropulsat (motocultor), care tracta o remorcă neînregistrată, pe strada Zăvoaie, din comuna Crasna, la efectuarea unui viraj la dreapta pe DJ 665 C Crasna, a acroșat un autoturism care se afla parcat.

De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, care nu posedă permis de conducere și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here