A intrat cu maşina într-un copac

387

O femeie din Ţicleni a ajuns sâmbătă după-amiază la spital după ce, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un copac. Din fericire, femeia nu a suferit răni grave, poliţiştii continuând acum cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Un alt accident de circulaţie soldat cu victime s-a produs sâmbătă, în jurul orelor 17:00, pe DJ 675 Târgu-Cărbuneşti, în punctul « Pietricele ». Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile drum. „La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti, care, cu ocazia primelor cercetări efectuate, au constatat că o conducătoarea auto, C.E.M., de 41 ani, din oraşul Ţicleni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675, din direcţia Ţicleni către Târgu-Cărbuneşti, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Oraşului Târgu-Cărbuneşti pentru investigaţii şi acordare de îngrijiri medicale şi de specialitate”, a anunţat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Potrivit oamenilor legii, conducătoarea auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în momentul producerii accidentului nu purta centura de siguranţă. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here