A intrat cu maşina într-un bloc de locuinţe

435

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Târgu-Jiu, s-a urcat beat la volan, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina într-un bloc de locuinţe. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unui tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism. Prietenul său este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, pe strada Hidrocentralei din municipiul Târgu-Jiu. Sesizaţi printr-un apel la 112, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat imediat la faţa locului. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Rutier care a constatat că numitul O.C., de 23 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul pe strada Hidrocentralei din aceeaşi localitate, datorită neatenţiei, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un bloc de locuinţe. În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a lui M.G.A., de 22 ani, din municipiul Târgu-Jiu, pasager în autoturism pe scaunul din dreapta, faţă”, a declarat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au mai descoperit şi faptul că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului; testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentraţie de 0,62 mlg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here