A intrat cu maşina în stâlp

519

S-a urcat mort de beat la volan şi a intrat cu maşina într-un stâlp. Este vorba de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Novaci, cercetat acum de poliţiştii gorjeni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

Miercuri după-amiază, în jurul orelor 17:50, Poliţia Oraşului Novaci a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de către un participant la trafic, cu privire la faptul că pe DN 67C, pe raza oraşului Novaci, a avut loc un accident de circulaţie. Un gorjean în vârstă de 60 de ani, din Novaci, s-a urcat beat la volan şi a intrat cu maşina într-un stâlp după ce a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă. “La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii de poliţie, care, din primele cercetări efectuate, a constatat că S.I., de 60 ani, din oraşul Novaci, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Parângului, la intersecţia cu strada Eroilor, la efectuarea virajului la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un stâlp al reţelei de electricitate. În urma impactului conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat că acesta prezenta o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă. De asemenea, conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării acestui drept.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here