A intrat cu maşina în şanţ

320

O tânără de 24 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat într-un şanţ.

Accidentul s-a produs în cursul zilei de 12 aprilie, pe un drum comunal din Copăcioasa. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că o tânără de 24 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 20, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând într-un şanţ.  În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni şi a fost transportată la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here