Un tânăr din Bumbești-Jiu este cercetat de oamenii legii după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a intrat cu mașina în peretele unui imobil. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a refuzat testarea cu alcooltestul.
„La data de 7 aprilie 2024, polițiști din cadrul Compartimentului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în noapte de 6 spre 7 aprilie, un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Bumbești Jiu, în timp ce conducea un autoturism, din direcția orașului Petroșani către Târgu Jiu, a intrat în coliziune cu un perete al unui imobil. În urma verificării bărbatului în bazele de date ale Poliției Române, acesta figura ca neavând permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și transportul la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.