A intrat cu autoutilitara în gard

118

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc miercuri, pe raza oraşului Novaci. Şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a oprit în gardul unei case. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a altor doi pasageri.

În cursul zilei de 9 octombrie, Poliţia oraşului Novaci a fost sesizată prin numărul unic de urgenţă 112 de un bărbat de 46 ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, a rezultat faptul că acesta, în timp ce conducea o autoutilitară pe str. Măgura, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor al unui imobil, gard construit din beton. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto şi a altor doi pasageri. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a fost condus la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here