Prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an a debutat săptămâna trecută, cu etapa echivalării și recunoașterii competențelor lingvistice și digitale pentru absolvenții de clasa a XII-a. Potrivit calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, această etapă se va încheia în data de 17 iunie.
Echivalarea înlocuiește probele orale de competențe și sunt așteptați să fie prezenți fizic doar elevii care nu au studiat disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor, motiv pentru care acum trebuie să susțină proba de competențe digitale. La această probă, candidații se notează cu „Admis/Respins”. Notarea se realizează pe baza unei proceduri realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Pentru cei care au studiat tehnologia informației și a comunicațiilor, competențele digitale sunt echivalate cu media aritmetică a mediilor anuale la materie din clasele a IX-a și a X-a. Media aritmetică a celor 4 ani de liceu a mediilor de la limba și literatura română devine calificativ la proba orală a examenului. Cei cu media între 5 și 6,99 sunt ,,utilizatori medii”, mediile între 7 și 8,49 primesc calificativ ,,utilizator avansat”, iar mediile între 8.50 și 10 primesc calificativul ,,utilizator experimentat”. În ceea ce privește competențele în limbă străină, acestea se calculează astfel: nivel A1 pentru media cuprinsă între 5 și 5,99, nivel A2 pentru media cuprinsă între 6 și 6.99, nivel B1 pentru media cuprinsă între 7 și 8.49 și nivel B2 pentru media cuprinsă între 8.50 și 10.
Probele scrise încep pe 22 iunie
Prima sesiune a Bacalaureatului va continua pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura romană, urmată pe 23 iunie de proba la Limba și literatura maternă. Pe 24 iunie este programată proba obligatorie a profilului. Absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, filiera tehnologică şi cei de la profilul militar şi profilul pedagogic (specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională) vor susține acest examen la Matematică, în timp ce absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celor de mai sus, își vor testa cunoștiințele la Istorie. Ultima probă scrisă a Bacalaureatului, proba la alegere a profilului și specializării, se va desfășura pe 25 iunie. Elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi de la profilul militar din filiera vocaţională vor putea susține această probă la Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică, în timp ce absolvenţii de la profilul umanist din filiera teoretică, de la profilul servicii din filiera tehnologică şi din toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celui menţionat mai sus, vor putea opta pentru Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie şi, după caz, Sociologie.
Rezultatele, afișate la sfârșitul lunii
Primele rezultate vor fi afișate pe 30 iunie, până la ora 12.00. În aceeași zi, în intervalul orar 16.00-20.00, vor putea fi depuse și eventualele contestații. Sesiunea de depunere a contestațiilor va continua și pe 1 iulie, până la ora 12.00. Rezolvarea contestaţiilor are loc între 1 şi 4 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 5 iulie.
Roxana Lupu