A început distribuirea bonurilor valorice din cadrul programului ”EURO 200”

401

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a început distribuirea bonurilor valorice din cadrul programului ”EURO 200”.  După ce le vor primi, elevii își vor putea achiziționa, în sfârșit, calculatoare.

Potrivit inspectorului șco-lar general Ion Ișfan, la nivelul județului nostru a început deja distribuirea bonurilor valorice acordate în cadrul programului ”EURO 200” către unitățile de învățământ, urmând ca acestea să le distribuie, la rândul lor, elevilor beneficiari. Culoarea bonurilor valorice din acest an este verde deschis. Potrivit calendarului de desfășurare a programului ”EURO 200”, achiziţia efectivă a echipamentelor IT se va face până la data de 31 august a.c.. La achiziţionarea calculatorului beneficiarii trebuie să se asigure că este nou şi că se respectă configuraţia hardware minimală, aşa cum se precizează în H.G. 1294/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Programul „EURO 200” este derulat de Ministerul Educației începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, și se adresează elevilor și studenților din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 de lei pe membru de familie. Obiectivele sale sunt stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. În total, în anul 2016 vor beneficia de acest sprijin financiar un număr de 12.024 de elevi şi studenţi, bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice fiind de 15 milioane de lei. 154 dintre solicitanții eligibili sunt din Gorj. Este vorba de elevi ce provin de la 20 de unități de învățământ din județ: Colegiul Auto ”Traian Vuia” Târgu-Jiu (1), Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu-Jiu (3), Colegiul Tehnic Motru (2), Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu (1), Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu (3), Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani (1), Liceul Tehnologic ”G-ral Constantin Sandru” Bîlta, Runcu (1), Liceul Tehnologic Baia de Fier (6), Liceul Tehnologic Bîrsești (1), Liceul Tehnologic Bustuchin (4), Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia (2), Liceul Tehnologic Stoina (4), Liceul Tehnologic Turburea (1), Liceul Tehnologic Turceni (2), Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu (1), Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru, Bălești (1), Școala Gimnazială ”Cornelius Radu” Dănciulești (5), Școala Gimnazială ”Mazilu Vipie Gheorghe” Valea Mănăstirii, Cătune (2), Școala Gimnazială ”Nicolae Tomovici – Plopșor”, Plopșoru (19) și Școala Gimnazială ”Prof. Nicolae Caranda” Glogova (1).
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here