A furat aur şi bani din casa prietenului său

112

hotUn tânăr de 30 de ani din comuna Bâlteni a fost arestat în cursul zilei de luni pentru 24 de ore şi prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta este cercetat pentru furt din locuinţa unei familii din satul Moi al aceleiaşi localităţi.

Poliţiştii gorjeni l-au reţinut luni pe principalul suspect în cazul unui furt din locuinţă, cu un prejudiciu de aproximativ 105.000 de euro. Pe parcursul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%. Asupra lui C.T.R., de 30 ani, poliţiştii au dispus reţinerea suspectului pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, iar ieri a fost Bunuri furtprezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. “Bărbatul riscă să stea după gratii până la 15 ani. Acesta a pătruns prin efracţie, prin fereastra, în casa unui cunoscut de-al său. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului şi recuperării integrale a prejudiciului cauzat”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Infracţiunea a avut loc în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, când poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bâlteni au fost sesizaţi despre faptul că pe timpul nopţii, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa Gheorghe Negroiu, un localnic din satul Moi, iar de aici au sustras suma de 55.000 euro şi bijuterii în valoare de aproximativ 50.000 euro.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here