A fost reluată activitatea la Judecătoria Târgu-Jiu

1451

Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au decis, ieri, să fie reluată activitatea și să fie soluționate toate cauzele, indiferent de urgența acestora. ,,Adunarea Generală a Judecătorilor Judecătoriei Târgu -Jiu, întrunită în şedinţa din data de 12 februarie 2020, a hotărât cu majoritate de voturi reluarea activităţii de judecată şi soluţionarea tuturor cauzelor, indiferent de urgenţa acestora, începând cu data de 13 februarie 2020, având în vedere sesizarea Curţii Constituţionale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la neconstituţionalitatea legii privind abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, adoptate în şedinţa extraordinară a Camerei Deputaţilor din data de 28 ianuarie 2020, care încalcă independenţa justiţiei”, potrivit Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu. Cu toate acestea se menţine decizia de a nu participa la constituirea birourilor electorale, ,,formă de protest luată împotriva adoptării legii privind abrogarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, cu încălcarea statutului constituţional al judecătorilor şi încălcarea independenţei justiţiei”. ,,Cu toate că judecătorii din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu îşi exprimă dezacordul şi profunda dezamăgire cu privire la adoptarea legii privind abrogarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, lege care încalcă statutul judecătorului şi independenţa justiţiei, reluarea activităţii are în vedere respectul faţă de interesele justiţiabililor. Se menţine însă restrângerea activităţii compartimentului arhivă şi registratură în intervalul orar 10.00-12.00, având în vedere protestele personalului auxiliar împotriva abrogării dispoziţiilor legale privind pensia de serviciu a acestei categorii profesionale care constituie un pilon de bază în înfăptuirea actului de justiţie”, se mai precizează în comunicatul Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.