A fost publicată hotărârea pentru Cariera Tismana

1365

Compania Energetică Oltenia poate face demersurile pentru defrișarea a nouă hectare de pădure pentru extinderea Carierei Tismana II.
Hotărârea pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național, fără compensare, de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a terenului în suprafață de 9,0775 ha, în vederea realizării obiectivului de utilitate publică și de interes național „Continuarea lucrărilor miniere în perimetrul de licență al UMC Tismana – Tismana II”, a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 6 noiembrie.
„Scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului se face cu defrișarea vegetației forestiere. Predarea terenului forestier în suprafață de 9,0775 ha se va face numai în prezența reprezentantului Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.
Masa lemnoasă se va precompta și se va exploata conform prevederilor legale în vigoare. Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a achitat în Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, aflat în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, taxa pentru scoaterea definitivă în valoare totală de 6.127.206,05 lei”, potrivit legii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.