A fost publicat un nou set de teste de antrenament

816

Un nou set de teste de antrenament a fost publicat astăzi de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). ”Pentru a veni în sprijinul elevilor care nu au putut susține simularea Examenului național de bacalaureat și a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a din cauza măsurilor de carantinare a unor localități, CNPEE va pune la dispoziția acestora testele de antrenament. Astfel, săptămâna aceasta vor fi utilizate cele pentru bacalaureat, iar săptămâna viitoare cele pentru Evaluarea Națională. În acest sens testele de antrenament pentru Examenul național de bacalaureat de săptămâna aceasta vor fi publicate astfel:
-Luni 12.04.2021 – Limba și literatura română (proba E.a.)
-Marți 13.04.2021 -Disciplina obligatorie a profilului (proba E.c.)
-Miercuri 14.04.2021-Disciplina la alegere a profilului (proba E.d.)
-Joi 15.04.2021-Limba și literatura maternă (proba E.b.)
Baremele de evaluare pentru toate disciplinele vor fi publicate vineri 16.04.2021.
Pentru Evaluarea Națională, săptămâna aceasta, programul de publicare este cel normal: testele vor fi publicate luni 12.04.2021, iar baremele de evaluare vineri, 16.04.2021”, a anunțat CNPEE. Testele de antrenament pot fi descărcate de pe site-ul https://rocnee.eu/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.