A fost prelungită perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual

760

Perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual pentru anul şcolar 2024-2025 se prelungeşte până pe 11 iulie, a anunţat Ministerul Educaţiei. Această modificare nu afectează în niciun fel calendarul, respectiv desfăşurarea procedurilor de admitere în învăţământul liceal teoretic.
„Având în vedere prevederile Ordinului ministrului Educaţiei nr. 6.070/2023, conform cărora Comisia Naţională de Admitere poate aproba, în situaţii justificate, modificarea datelor limită/perioadelor şi evenimentelor din calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual, pentru anul şcolar 2024 – 2025, a fost aprobată prelungirea perioadei de înscriere în învăţământul profesional, inclusiv dual, prevăzută a se încheia pe 5 iulie, cu scopul de a asigura tuturor absolvenţilor de gimnaziu timpul necesar pentru a parcurge procedura de înscriere, astfel: Perioada alocată completării fişelor de înscriere, precum şi perioada de înscriere efectivă în învăţământul profesional, inclusiv dual, se prelungesc până la data de 11 iulie 2024”, susţin reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Astfel, validarea, de către Comisia judeţeană/a Municipiului Bucureşti pentru învăţământ profesional, respectiv de către Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de admitere, a listei candidaţilor admişi în învăţământul profesional, respectiv a listei candidaţilor înscrişi în învăţământul dual, se va face până cel târziu la data de 19 iulie 2024, după parcurgerea etapelor prevăzute de calendarul admiterii.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.