A fost prelungit termenul de aplicare a schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

486

În ședința Guvernului din data de 2 octombrie 2021 a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.

„Prin prezentul act normativ, schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor se prelungește până la data de 31 decembrie 2022. Astfel, se urmărește acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menținerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii animalelor. Cererile inițiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat”, a anunțat MADR.

Suma care va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru plata ajutoarelor de stat în anul 2022, se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, după adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here