A fost lansată o aplicaţie de mobil pentru monitorizarea tăierilor ilegale de păduri

491

Greenpeace România a lansat, luni, aplicaţia de mobil „Forest Guardians”, prin care românii se pot implica în fenomenul tăierilor ilegale de păduri. Aplicaţia gratuită este disponibilă, pentru moment, doar pentru Android, urmând ca de săptămâna viitoare să fie disponibilă şi în varianta iOS.

Potrivit lui Ciprian Găluşcă, coordonatorul campaniei de păduri şi biodiversitate Greenpeace România, prin intermediul acestei aplicaţii, utilizatorii pot semnala şi pot urca imagini care pot fi suspecte şi astfel pot descoperi tăieri ilegale de păduri.

„Aplicaţia are trei funcţionalităţi de bază. Prima funcţionalitate constă în faptul că utilizatorii pot monitoriza, cu ajutorul imaginilor satelitare, pădurile virgine din România. Utilizatorii pot observa diferenţe în structura pădurii, iar dacă se observă diferenţe înseamnă că vorbim de intervenţii în pădure, adică tăieri, ceea ce în cazul pădurilor virgine este complet ilegal. Celelalte două funcţionalităţi se adreasează celor care călătoresc şi care ajung în zona montană, şi care descoperă locuri în care se taie şi care pot fi suspecte. În acest caz, ultilizatorii pot completa un formular şi pot urca fotografii în aplicaţie. Sesizările ajung la noi, iar noi le trimitem către gărzile forestiere”, a declarat Ciprian Găluşcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here