A fost lansat concursul naţional „Made for Europe”

565

În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de  unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor  finanţate prin programele comunitare din domeniul educaţiei şi formării  profesionale,  Ministerul Educaţiei Naţionale lansează cea de-a VIII-a ediţie a concursului naţional „Made for Europe”. Etapa judeţeană a acestei competiţii se va desfăşura în cursul lunii martie, iar cea naţională în aprilie.

Concursul „Made for Europe” vizează valorificarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programe comunitare, stimulând creativitatea, inovaţia şi spiritul de competiţie. Concursul este deschis tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar care au fost implicate în proiecte finanţate prin programe comunitare, în anul şcolar anterior. Potrivit calendarului ediţiei din acest an a competiţiei, în perioada 10 – 20 martie vor fi constituite comisiile judeţene de concurs şi va fi promovat concursul la nivelul  unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a comunităţilor locale din fiecare judeţ. În acelaşi interval mai sunt programate: înscrierea în concurs a unităţilor şcolare care au derulat proiecte finanţate prin programe comunitare; organizarea expoziţiei cu produsele finale ale proiectelor derulate de unităţile şcolare înscrise în concurs, la nivelul fiecărui judeţ; deschiderea expoziţiilor de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe comunitare, la nivel judeţean; vizitarea expoziţiilor de către publicul interesat. În perioada 21 – 22 martie, elevii vor prezenta, în sesiune publică, produsele finale; tot în perioada 21 – 22 martie, va avea loc evaluarea produselor finale de către comisia judeţeană de concurs şi afişarea rezultatelor, precum şi festivitatea de premiere. Rezultatele vor fi transmise Comisiei Naţionale a concursului în perioada 24-26 martie, urmând ca până la data de 2 aprilie să fie expediate produsele finale promovate pentru faza naţională la Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, inspectorat care găzduieşte etapa naţională a concursului. În perioada 3 – 8 aprilie va fi organizată o expoziţie naţională, ce va putea fi vizitată de publicul interesat în perioada 9 – 12 aprilie. Vizitatorii vor avea posibilitatea să aprecieze, prin intermediul unui buletin de vot, care este cel mai original, cel mai util şi cel mai interesant produs final expus. Produsele cele mai apreciate de către publicul vizitator vor primi un premiu de popularitate. Tot în această perioadă va mai avea loc prezentarea produselor finale aflate în competiţie, evaluarea acestora de către comisia naţională de concurs, afişarea rezultatelor şi festivitatea de premiere.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here