A fost inaugurată sala de sport de la Ceauru

2281

O nouă sală de sport a fost inaugurată în Gorj. Investiția se află în comuna gorjeană Bălești, mai exact în satul Ceauru. Lucrările au început în urmă cu doi ani, fondurile fiind asigurate de la Guvern.
Sala de sport de tip școlar are o tribună cu 102 locuri. Investiția se ridică la circa 6,5 milioane de lei.
„Sala de sport propusă se adresează uzului didactic, cu posibila utilizare publică în perioadele de vacanță sau la sfârșit de săptămână. Este dimensionată ținând cont de dimensiunile unui teren de baschet, a unui teren de tenis și a unui teren de volei cu distanțele de siguranță aferente, o tribună cu 102 locuri, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare pentru public”, potrivit caietului de sarcini.
La inaugurarea investiției a fost prezent și deputatul PSD de Gorj, Mihai Weber. „Am avut plăcerea de a participa la inaugurarea uneia dintre cele mai frumoase investiții din localitatea Bălești, sala de sport ultramodernă din satul Ceauru, lucrări începute în anul 2019, finanțarea fiind aprobată din fonduri guvernamentale, proiect derulat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. Este doar unul dintre proiectele finalizate la nivel de județ, alte câteva zeci aflându-se în curs de finalizare, finanțate prin PNDL, unul dintre cele mai de succes programe de dezvoltare ale Gorjului. Îl felicit pe domnul primar Mădălin Ungureanu pentru această realizare deosebit de importantă, dar și pentru implicarea de care dă dovadă în vederea dezvoltării comunității”, a transmis liderul PSD Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here