A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru pasajul 9 Mai

1575

Studiul de fezabilitate pentru pasajul de sub calea ferată din zona 9 Mai, din municipiul Târgu Jiu, a fost finalizat.
„Este gata studiul de fezabilitate pentru pasajul pe sub calea ferată din zona 9 Mai. Este un proiect prioritar, cu finanțare prin programul Anghel Saligny, în valoare de peste 5 milioane de euro.

Pasul următor este finanțarea și pregătirea licitației pentru proiectare și execuție.
Societatea Metroul a finalizat, așa cum am spus, studiul de fezabilitate și în această vară vom avea, cu siguranță, contractul semnat.
Mi-aș dori mult ca procedurile pentru asemenea proiecte sa fie mai simple și mai rapide, dar și așa, lucrurile se mișcă destul de repede.
Anul acesta demarăm un număr foarte mare de lucrări de maximă importanță pentru municipiul Târgu Jiu. Sunt proiecte mari, multe dintre ele cu finanțare extrabugetară și pe care le-am prezentat în anii precedenți. A venit timpul sa le implementăm, așa cum am făcut și cu noile troleibuze, cu unitățile de învățământ și toate celelalte investiții”, a anunțat primarul municipiului Târgu-Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here