A fost aprobat calendarul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului

823

Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului național de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial. Potrivit ordinului, înscrierea candidaților este programată în intervalul 13 – 24 iulie. Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, iar echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se pot realiza în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestaților, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here