A debutat o nouă ediție a Festivalului Studențiada, la UCB Târgu-Jiu

1518

Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuşi” și Uniunea Națională a Studenților din România organizează, și în acest an, Festivalul Național Studențiada, festival ce se află la cea de-a 14-a ediție și se desfășoară în perioada 4 – 9 noiembrie 2019.

<La 30 de ani de la Revoluția care a scos în stradă mii de oameni, ne aflăm la cele mai înalte cote ale implicării. Așa să fie oare? Întrebând aleatoriu un vechi student, a afirmat: „Atunci când eram eu tânăr, mișcarea studențească era mult mai dezvoltată”. Adevărat sau nu, suntem privilegiații istoriei: avem dreptul la liberă exprimare; avem dreptul de a alege. Și să nu uităm de: acces nemărginit la informații. Toate, datorită oamenilor care au avut curajul să iasă în față, să își exprime opinia cu o demnitate rar întâlnită! Lăudăm determinarea și integritatea celor care s-au sacrificat în numele democrației! Sigur că n-am uitat de distracție și de activități recreative, însă e momentul ca studenții anului 2019, să dovedească faptul că mișcarea studențească românească este activă și eficientă! Studențiada 2019 – „Manifest pentru evoluție la 3 decenii de la revoluție>, au transmis organizatorii evenimentului și anume Liga Studenților din Universitatea ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.Luni, 4 noiembrie, s-a deschis cel mai mare festival studențesc din România organizat nu numai la Târgu-Jiu, ci în toate cele 15 centre universitare în care există asociații studențești membre ale Uniunii Naționale a Studenților din România (Bacău, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Petroșani, Ploiești, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Târgu-Mureș și Timișoara). Studențiada se desfășoară la nivel național, fiind organizată de către 70 de asociații studențești din 15 centre universitare din țară, cu scopul de a implica cât mai mulți studenți la viața de societate. Desfășurat în perioada 4 – 9 noiembrie, festivalul oferă o serie de activități pe ramuri educaționale, culturale, sportive, sănătate și divertisment, completate cu voluntariat, munca în echipă și coordonarea la nivel național. Studențiada este un mod prin care tinerii sunt încurajați să fie creativi și să socializeze, prin experimentarea unui alt gen de studenție. Implicarea activă, introducerea studenților în viața socială, cât și oportunitatea dezvoltării unei gândiri divergente sunt acțiuni ce au o urmare imediată asupra tinerilor.
Programul festivalului la Târgu-Jiu:
Luni, 4 noiembrie 2019: Deschiderea oficială – Flashmob, ora 12.00;
Marți, 5 noiembrie 2019: Campionat de fotbal (Contact: Sergiu Damianovici 0787.415.448); Student Night | Art Cafe;
Miercuri, 6 noiembrie 2019: Campionat tenis de câmp; Campionat tenis de masă(Contact: Adina Păiuși, 0738.062.001); Bicicliada – Piața Prefecturii, ora 14.00 (Contact: Robert Dogaru, 0765.463.609);
Joi, 7 noiembrie 2019: Rector pentru o zi (Contact: Alexandra Băzăvan, 0760.870.807); Seară de film în Universitate;
Vineri, 8 noiembrie 2019: Ecologizare – Zona Dealul Târgului, ora 11.00 (Contact: Teodor Bogdan, 0771.392.009; Student Night | Art Cafe;
Sâmbătă, 9 noiembrie 2019: Activități sportive și de recreere.
4-8 noiembrie 2019: Campania de Donare de Sânge ,,Sângele înseamnă viață” (Contact: Cristina Mercaș, 0723.473.863).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here