A cumpărat un moped și s-a ales cu dosar penal și cu o vizită la spital. Condamnat pentru trei infracțiuni!

8452

Un bărbat de 39 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În urmă cu doi ani, bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza comunei Bustuchin, satul Valea Pojarului.
În ziua respectivă, bărbatul a cumpărat un moped cu suma de 1.000 de lei. Bucuros de încheierea tranzacției, gorjeanul a plecat spre casă cu mopedul, iar pe drum a oprit la un bar unde a consumat câteva sticle cu bere.
Apoi și-a văzut de drum și, în timp ce se deplasa pe raza comunei Bustuchin, a vrut să întoarcă mopedul, dar a alunecat și a căzut pe asfalt. S-a lovit puternic la cap și la spate și a rămas inconștient, întins pe caldarâm, până când la fața locului au sosit lucrătorii de poliție și o ambulanță, care l-a transportat la spital.
Bărbatul a recunoscut că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că a observat, la momentul cumpărării mopedului, că acesta nu avea plăcuțe cu număr de înmatriculare sau de înregistrare.
Dus la spitalul din Tg-Cărbunești, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și să i se recolteze probe biologice de sânge.
Ulterior, mopedul marca Honda a fost examinat la Stația de inspecție tehnică periodică din Tg-Cărbunești, ocazie cu care s-a constatat că are o capacitate cilindrică de 153 cmc, iar numărul de identificare și tipul motorului nu pot fi citite, fiind ilizibile. Totodată, de pe vehicul lipsește plăcuța constructorului.
În instanță, bărbatul și-a recunoscut fapta. Judecătorul a ținut cont de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și l-a condamnat la câte 9 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Bărbatul a mai primit o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Cele trei pedepse au fost contopite, în final, bărbatul fiind condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare.
Instanța a decis amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței. Bărbatul a fost obligat să muncească 30 de zile în folosul comunității.
Decizia de luna trecută a Judecătoriei Târgu-Cărbunești nu este definitivă.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.