A crescut numărul turiştilor şi inflaţia în judeţul nostru!

655

Ultimul buletin statistic transmis de Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj relevă o creştere a numărului turiştilor care au vizitat judeţul nostru în luna iunie a acestui an.

În structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică existente în judeţul Gorj, s-au înregistrat un număr de 10.613 sosiri ale turiştilor (fiind în creştere cu 46,7% faţă de iunie 2016), cu un total de 15.694 înnoptări ale turiştilor (+45,5%), rezultând un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 19,4%.

Pe tipuri de structuri de primire turistică, din numărul total al sosirilor, 37,8% au fost în hoteluri, 8,0% în moteluri, 1,9% în vile turistice, 1,1%  în cabane turistice, 20,3% în pensiuni turistice, 18,2% în pensiuni agroturistice şi 12,7% în alte structuri de primire turistică, iar din numărul total al înnoptărilor, 35,8% au fost în hoteluri, 9,0% în moteluri, 1,8 în vile turistice, 1,3%  în cabane turistice, 19,4% în pensiuni turistice, 20,7% în pensiuni agroturistice şi 12,0% în alte structuri de primire turistică.

A crescut şi rata inflaţiei!
Rata inflaţiei determinată pe baza creşterii preţurilor de consum al populaţiei, în luna iunie 2017 a fost de + 0,04% faţă de luna precedentă şi de +0,85 faţă de iunie 2016. Rata medie lunară a inflaţiei în perioada 1 ianuarie-30 iunie a.c. a fost de 0,1% şi de -0,2% în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Cea mai mare creştere a indicelui preţurilor de consum faţă de luna precedentă s-a înregistrat la grupa de servicii, la: igienă şi cosmetică (+0,55%), poştă şi telecomunicaţii (+0,46%), apă, canal, salubritate (+0,40%), îngrijire medicală (+0,35%), chirie (+0,33%), transport interurban (+0,30%),  restaurante, cafenele, cantine (+0,23%), cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (+0,21%),  alte servicii cu caracter industrial (+0,18%), confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte (+0,17%), reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (+0,13%), transport urban (+0,08%), alte servicii (+0,08%).

La grupa de mărfuri nealimentare s-au înregistrat creşteri ale indicelui preţurilor de consum, la: tutun, ţigări (+1,70%), produse cultural-sportive (+0,11%), produse de uz casnic, mobilă (+0,08%),  îmbrăcăminte, articole de galanterie, pasmanterie şi mercerie (+0,07%), articole chimice (+0,06%), articole de igienă, cosmetice şi medicale (+0,05%). Scăderi de preţuri s-au înregistrat la combustibili (-1,13%), alte mărfuri nealimentare (-0,02%).

La grupa de mărfuri alimentare, s-au înregistrat scăderi ale indicelui preţurilor de consum faţă de luna precedentă, la: legume şi conserve din legume (-4,88%), ouă (-0,17%).  Creşteri de preţuri s-au înregistrat la: fructe şi conserve din fructe (+2,40%), carne, preparate şi conserve din carne (+0,39%), alte produse alimentare (+0,26%), ulei, slănină, grăsimi (+0,22%), zahăr, produse zaharoase şi miere de albine (+0,20%), cacao şi cafea (+0,18%),  peşte şi conserve din peşte (+0,13%), lapte şi produse lactate (+0,11%), produse de morărit şi panificaţie (+0,10%), băuturi alcoolice (+0,07%).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here