Un bărbat de 37 de ani, care lucra la o brutărie din Bălești, a murit în curtea casei sale din Târgu-Jiu din cauza insuficienței respiratorii. Necropsia făcută după deces a stabilit că mortul avusese Covid 19, virusul afectându-i ambii plămâni. Practic, tânărul trăise în ultimele zile respirând doar cu o jumătate de plămân. Constatarea legiștilor a fost confirmată și de Institutul Mina Minovici, documentul impunând DSP închiderea brutăriei din Bălești, la care o altă salariată a fost confirmată cu boala, femeia fiind internată în Secția de Boli Infecțioase a SJU Târgu-Jiu.
Alexandru Constantin, de 37 de ani, este bărbatul care a murit la doar două zile după ce medicul de familie i-a recomandat să își facă un test Covid 19 și să se interneze la Infecțioase. Bărbatul a refuzat, deși sora sa este cadru medical și i-a spus același lucru, mai ales că la brutăria unde lucra o altă salariată a fost confirmată cu boala.
Două zile mai târziu, acesta cade în curtea casei și moare, spun apropiații familiei, decesul fiind cauzat de Covid, mai precis de o insuficiență respiratorie acută. Practic, tânărul ajunsese să respire doar cu o jumătate de plămân, restul organelor respiratorii fiind afectate de virus.
Diagnosticul Covid 19 a fost confirmat și de Mina Minovici, spun reprezentanții DSP, care au impus miercuri închiderea brutăriei respective. Părinții decedatului sunt și ei internați la Infecțioase. Acest caz șocant este înregistrat în Gorj în condițiile în care incidența la virus este foarte redusă.
A.STOICA
Spuneti fratilor daca omul era vaccinat, asta daca va respectati ca ziaristi…