A.C.S.U. ”Constantin Brâncuși”, la un pas de victorie

1470

Echipa de handbal feminin, A.C.S.U. ”Constantin Brâncuși”,  pregătită de Robert Sakizlian și Leonard Guță s-a aflat, în această după-amiază, foarte aproape de o victorie în meciul rundei a XV-a a actualului sezon competițional al seriei B, din cadrul Diviziei A.

În compania celor de la C.S. Timișoara, formația târgujiană a reușit să păstreze echilibrul valoric pe majoritatea timpului, însă finalul a aparținut, din păcate, oaspetelor care s-au  putut bucura, la finalul celor 60 de minute regulamentare, de o diferență nu foarte convingătoare, de trei goluri, la scorul 32-35.

De la  târgujience, cele mai bune marcatoare au fost Andreea Codreanu, cu 9 goluri, Ioana Cățelu și Iulia Andrei, ambele cu câte 7 goluri, urmate, cu 6 reușite, de Iulia Buncilă, în timp ce, de la vizitatoare, s-au evidențiat Florentina Biro, cu 9 goluri, și Alina Marin, cu 7 reușite.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here