Un bărbat, care a vrut să-l scoată pe ginerele său basma curată dintr-un dosar penal, a ajuns după gratii. Acesta a fost filmat în timp ce îi oferea unui agent de la Rutieră 200 euro mită ca, la finalizarea cercetărilor, să-l declare nevinovat pe tânărul care a fost depistat în trafic, în timp ce conducea o autoutilitară neînmatriculată. Omul legii și-a alertat superiorii înainte să meargă la întâlnirea cu socrul șoferului prins în ilegalitate. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au prins în flagrant persoana care oferea mită agentului de Poliție din cadrul IPJ Gorj, la Serviciul Rutier, pentru o soluție favorabilă, în dosarul penal. ”În fapt, în ziua de 15 iulie 2016, polițistul a oprit în trafic un autovehicul al cărui conducător auto conducea pe drumurile publice o autoutilitară neînmatriculată. Ca urmare a verificărilor s-a constatat că autoutilitara este radiată din circulație de la data de 18 februarie 2015, sens în care agentul de poliție a întocmit dosar penal. În cursul zilei de ieri, polițistul a fost contactat de mai multe ori de B.F., socrul persoanei aflate la volanul mașinii neînmatriculate, spunându-i că dorește să se întâlnească pentru a avea o discuție care să rezolve problema dosarului penal. Ca urmare a acestei situații, agentul de poliție a sesizat D.G.A. – S.J.A. Gorj, unde a depus denunț care a fost înaintat la parchet. Acțiunea de flagrant a fost organizată în jurul orei 19.00, pe terasa unui local din municipiul Târgu-Jiu, moment în care B.F. a fost surprins în timp ce oferea polițistului suma de 200 euro”, au precizat reprezentanții DGA.
Suspectul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, fiind dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore. În urma audierilor se va stabili dacă poate fi lăsat în libertate.
Loredana Fîciu