A ajuns la spital de la un sandwich cu maioneză

430

Un elev al Liceului Teologic din Târgu-Jiu s-a ales cu intoxicaţie alimentară după ce a consumat un sandwich cu maioneză. Părinţii acestuia au contactat Protecţia Consumatorilor, iar o echipă s-a deplasat joi dimineaţă la magazinul de unde elevul achiziţionase produsul alimentar, urmând ca operatorul economic să se aleagă cu o amendă consistentă.

Comisarii Protecţiei Consumatorilor Gorj au derulat joi dimineaţă o acţiune de control la magazinul din incinta Liceului Teologic din municipiul Târgu-Jiu. Verificarea a fost demarată după ce un elev care a consumat un sandwich de la acel magazin a acuzat stări de rău în cursul serii de miercuri, ajungând chiar la spital.

Potrivit lui Mădălin Giurcău, comisar-şef în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, odată ajunsă echipa de comisari la Liceul Teologic, la magazinul din incinta unităţii de învăţământ nu s-au găsit alimente expirate ori alterate, operatorul economic riscând totuşi o amendă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de lei. “Miercuri seara, în jurul orei 20.30, am fost contactat pe telefonul de serviciu de un părinte care a reclamat faptul că fiul său a consumat un sandwich cu maioneză de la magazinul din incinta Liceului Teologic, s-a simţit rău, i-a apărut şi ceva pe corp. Părinţii l-au dus la spitalul din Târgu-Jiu, unde a fost consultat pe secţia de Pediatrie şi i s-a pus diagnosticul de intoxicaţie alimentară. Elevul a primit tratament în ambulatoriu şi a nu a fost necesară internarea. Noi ieri (n.r. joi) dimineaţă ne-am deplasat la magazinul cu pricina. Acolo ne-am întâlnit şi cu echipe de control de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Nu au mai fost găsite produse din acel stoc, iar tot ce era expus la vânzare era depozitat în mod corect. Totuşi, noi i-am lăsat operatorului economic o invitaţie să se prezinte la sediul nostru vineri dimineaţă urmând să îi aplicăm şi o amendă care poate ajunge până la 10.000”, a declarat şeful CJPC Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here