A ajuns cu maşina într-un gard

363

Un tânăr de 24 de ani din Târgu-Jiu a pierdut ieri controlul autoturismului pe care-l conducea şi s-a oprit într-un gard ornamental. La venirea poliţiştilor, conducătorul auto a refuzat testarea cu etilotestul, motiv pentru s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ieri dimineaţă, în jurul orelor 04:00, târgujianul a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un gard din parcul de pe Calea Bucureşti. Dacă şoferul a scăpat fără a fi rănit, în schimb autoturismul pe care îl conducea a fost grav avariat. „I.G.P., în vârstă de 24 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Bucureşti, din localitate, a pierdut controlul volanului, intrând într-un gard ornamental şi în mai mulţi arbuşti ai parcului „Coloana Infinitului” din municipiu. La solicitarea organelor de poliţie, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest precum şi recoltarea de probe biologice în vederea alcoolemiei”, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. În cauză poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente spre soluţionare.

R.L.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here