A adunat restanțe la întreținere de circa 20.000 de lei

1649

Neachitarea datoriilor către furnizorii de utilități îi determină pe tot mai mulți președinți de asociații de proprietari din municipiul Motru să-i cheme în instanță pe restanțieri. Iar sumele nu sunt mici deloc. Există familii care au acumulat, în timp, datorii și de peste 10.000 de lei, greu de achitat.

De pildă, Asociația de Proprietari nr. 5 din Motru a chemat în instanță un motrean care are de achitat facturi restante din 2018. În total este vorba de suma de 18.563,93 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2021 și penalitățile din octombrie 2015 – ianuarie 2021. În motivarea cererii, Asociația a arătat că motreanul a beneficiat de toate utilitățile, respectiv apă, curent casa scării, gunoi, canalizare, agent termic, dar nu a mai plătit de ani buni. Din acest motiv, asociația „se află în imposibilitatea de a-și achita datoriile față de furnizorii de servicii, existând pericolul încetării furnizării acestor servicii locatarilor care își achită în mod lunar datoriile”.
Potrivit legii, asociația de proprietari, prin președinte, are dreptul de a acționa în instanță proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afișarea listei, informând membrii asociației prin afișare la avizier. Dat în judecată, motreanul rău-platnic a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției pentru penalități și o parte din debitul principal. Din acest temei, judecătorul a admis efectuarea unei expertize contabile, pe cheltuiala bărbatului, dar acesta a refuzat să achite onorariul de expert. În acest sens, la al doilea termen, Judecătoria Motru a dispus respingerea excepției prescripției și a admis cererea asociației de proprietari. „Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 18.563,93 lei. Cu drept de apel”, potrivit sentinței din 5 iulie. Iar acest caz nu este unul singular. Asociațiile din Motru au deschis sute de procese în instanță în speranța că vor recupera restanțe vechi de câțiva ani.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here