S-a trezit cu hoţul în casă

375

Un bărbat în vârstă de 35 de ani s-a gândit să facă rost de nişte bani intrând prin efracţie în casa unui consătean, de unde intenţiona să ia mai multe bunuri. Lucrurile s-au dovedit, însă, a nu fi atât de simple în momentul în care proprietarul l-a surprins şi a chemat şi poliţia.

Oamenii legii au fost chemaţi chiar de către proprietarul casei care i-a anunţat faptul că în noaptea respectivă a fost la un pas de a rămâne fără o parte din bunuri şi asta datorită unui bărbat din aceeaşi localitate. Marius V. a povestit poliţiştilor că noaptea a surprins în propria locuinţă un bărbat din aceeaşi localitate care, cel mai probabil, venise la furat. „Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat suspectul în persoana lui Liviu A., de 35 ani, din Fărcăşeşti, Judeţul Gorj. S-a stabilit că acesta a pătruns în locuinţa părţii vătămate pentru a sustrage bunuri, însă fiind surprins de către aceasta a părăsit imobilul”, a declarat Daniel Tică, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Făptaşul a fost reţinut pentru 24 de ore după care a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă. Pe numele său a fost emis, ulterior, mandat de arestare pentru 20 de zile pentru infracţiunea de tentativă de furt calificat.

D.C.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here