Un bărbat de 32 de ani este acuzat de către concubina sa de faptul că, timp de doi ani, a întreţinut relaţii sexuale cu fiica acesteia, în vârstă de numai 12 ani. Rudele bărbatului susţin, însă, că femeia nu vrea decât să rămână cu bunurile lui şi, prin urmare, a pus martori rudele sale, pentru a-l scoate pe bărbat vinovat.
Marian Cacalete şi concubina sa sunt împreună de mai mulţi ani, timp în care au mers şi au muncit în străinătate împreună. Acolo au luat-o cu ei şi pe Mădălina, fata femeii, în vârstă de numai 12 ani. Potrivit mamei minorei, în străinătate, mai exact în Grecia, unde mergeau la muncă, s-a întâmplat totul între fiica sa şi bărbat. „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată. Potrivit probatoriului, în perioada 2008-2009, acesta a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 10-11 ani, la momentul acela, care este fiica concubinei”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Fata are probleme psihice
Minora suferă, se pare, de afecţiuni psihice, mai exact un retard uşor precum şi de o pareză. „Bărbatul se pare că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora profitând de faptul că aceasta nu se poate apăra şi nici nu îşi poate exprima voinţa atât din cauza vârstei fragede cât şi din cauza unor afecţiuni psihice”, a mai spus Cristina Ciobanu. Mama fetei susţine faptul că, revenind în ţară, în urmă cu doar câteva zile, l-ar fi surprins pe concubin în timp ce încerca din nou să o siluiască pe fetiţă. Potrivit reprezentanţilor Parchetului, bărbatul nu a recunoscut nimic în faţa procurorilor dar există înregistrări ambientale cu discuţii între cei doi concubini, în care acesta recunoaşte fapta.
„Vrea să îi ia toate lucrurile şi să îl bage la puşcărie”
De partea cealaltă, mama bărbatului spune că totul ar fi fost aranjat de femeie şi de rudele sale pentru a rămâne cu banii şi bunurile cumpărate, precum şi cu o casă în Turceni. „Ea spune că şi-a bătut joc de fată, că nu ar mai fi făcut sex cu ea de un an şi că nu se mai pot lua probe acum. Dar ştiu eu ce a făcut fata? Cu cine s-a culcat ? Mama ei e o nemernică, vrea să îi ia tot. A pus martori rudele ei. Este verişorul ei primar, e nepoata şi mama ei. Minte. De ce nu a pus martori străini?”, se întreabă mama inculpatului, Ghizela Cacalete. Femeia susţine că totul a pornit de la o casă pe care cei doi concubini au cumpărat-o în Turceni precum şi de la bunurile pe care fiul său, Marian, le-a cumpărat din banii câştigaţi în străinătate. „I-a luat lucruri, a luat casă. Şi ea a ţinut fata după ea, la cerşit. Nu ştie pe unde a umblat. Cine ştie cu cine s-a culcat”, mai spune Ghizela Cacalete. Bărbatul a fost arestat pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru viol în formă continuată.
Dorina CIOPLEA