Sute de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 170.000 de lei, au fost aplicate de poliţiştii gorjeni în urma acţiunilor desfăşurate în primele zile ale anului. Cele mai multe amenzi au fost aplicate conducătorilor auto.
În perioada 01 – 05 ianuarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat acţiuni punctuale pentru combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit, pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului rutier în zonele aglomerate.
În perioada menţionată, poliţiştii au intervenit la 95 evenimente petrecute pe raza judeţului Gorj, din care 56 au fost sesizate prin apelul de urgenţă 112. Ca urmare a acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au constatat mai multe infracţiuni şi au aplicate sute de sancţiuni contravenţionale.
“Au fost constatate 16 infracţiuni, din care şapte au fost de natură judiciară, două pentru nerespectarea prevederilor codului silvic, şase contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi încă una de alt gen. Totodată, au fost aplicate 576 de sancţiuni contravenţionale, din care 31 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, una în domeniul silvic, 505 pentru nerespectarea normelor circulaţiei rutiere şi 39 pentru alte acte normative.
Valoarea amenzilor aplicate este de aproximativ 173.485 de lei, iar valoarea bunurilor confiscate este de aproximativ 500 de lei”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Zeci de permise, reţinute
O parte dintre şoferii traşi pe dreapta de poliţişti în primele cinci zile ale anului au rămas şi fără permis, majoritatea din cauza faptului că au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
“Poliţiştii rutieri au reţinut 39 de permise de conducere, din care 17 pentru consum de alcool, trei pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 19 pentru alte abateri. De asemenea, au retras 34 de certificate de înmatriculare pentru stare tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu