„Vin cu mortul la slujbă, îl văd copiii de pe balcon! ” – Biserica dintre blocuri

449

lucrari biserica (1)Construirea unei bisericii într-un cartier din municipiul Târgu-Jiu a devenit mărul discordiei între reprezentanţii unei asociaţii de locatari şi cei care au dat avizele necesare.

Mulţi se bucură de faptul că vor avea o biserică în cartier, alţii susţin, însă, că acest lucru încalcă normele unui proiect de urbanism.

Avizul pentru realizarea construcţiei a fost dat de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu, lucrările începând de la sfârşitul lunii trecute. Termenul este de trei ani, în 2013, între blocurile de pe Aleea Plopilor, urmând să se ţină slujbe într-un lăcaş de cult. Locatarii din zona respectivă spun că li s-a cerut părerea de către un preot care a strâns semnături de la ei. „Nu au venit cei de la primărie, a venit un preot să îi dăm iscălitură. Eu cred că e bine că se face aici biserică. Noi de sărbători ne ducem tocmai spre Paralela 45 sau la Piaţa 9 mai”, a spus o târgujiancă ce locuieşte în zonă. De partea cealaltă, însă, se află preşedintele unei asociaţii din zonă care spune că şi el a strâns semnături dar, culmea, contra ridicării bisericii în zona respectivă.
La 10 metri de blocuri
Vasile Brânzan, preşedintele de asociaţie, susţine că biserica este ridicată mult prea aproape de blocuri. „Nu sunt împotriva bisericii, şi eu sunt creştin, dar să nu o construiască aici. Vin cu mortul la slujbă, îl văd copiii de pe balcon. Eu nu îmi iau copilul la înmormântări, dar aici va vedea de toate. Vor veni şi cerşetori, va fi gălăgie mare”, susţine Brânzan. Preşedintele de asociaţie spune că a cerut inclusiv de la primărie dosarul cu proiectul de construire, pentru a vedea în ce condiţii a fost dat avizul şi care este, de fapt, planul clădirii. „Nici nu ştiu proiectul, doar ce am văzut pe aici, că s-au întins până la 10 metri de bloc. Am cerut de la primărie să ni se arate şi nouă dosarul, am acţionat şi în instanţă. Aşteptăm să treacă cele 30 de zile, poate ne arată cineva ce se face aici”, a completat bărbatul.
Au început lucrările
Brânzan spune că a adunat semnături şi că majoritatea locatarilor din blocurile din asociaţia pe care o reprezintă nu sunt de acord. Până se lămureşte această situaţie, însă, lucrările continuă, primi paşi fiind deja făcuţi. „Da, ei lucrează în continuare. Au început să sape pe aici, au împrejmuit zona, au pus ţăruşi. Nu ştiu ce fac. Vor şi capelă mortuară”, s-a plâns Brânzan. Dacă cererea sa de a vedea dosarul va fi sau nu luată în calcul, rămâne de văzut.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.