Biroul Teritorial Craiova al Instituţiei Avocatul Poporului se implică în rezolvarea cazurilor sociale

557
Se poate spune că Biroul Teritorial Craiova al Avocatului Poporului este un birou tânăr, apărând pe harta interesului cetăţenesc în iarna anului 2006, funcţionând efectiv din luna ianuarie 2006. În prezent, în cadrul biroului îşi desfăşoară activitatea trei persoane, cu pregătire juridică.

În cei patru ani de activitate a Biroul Teritorial Craiova s-a acordat un număr mare de audienţe dat fiind faptul că, audienţele reprezintă principalul mijloc de dialog cu cetăţenii dar şi modalitatea rapidă prin care se pot identifica clar problemele petiţionarilor, lacunele legislative sau reglementările agresive la adresa drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Pentru Instituţia Avocatul Poporului este important ca cetăţenii să fie informaţi şi familiarizaţi privitor la drepturile şi libertăţile consacrate în Constituţia României şi garantate de lege şi să se creeze condiţiile optime pentru cunoaşterea şi exercitarea acestora. În cadrul audienţelor, cetăţenii sunt îndrumaţi să depună petiţii sau, în cazul în care aspectele pe care le reclamă nu fac obiectul de activitate al instituţiei, aceştia sunt informaţi cu privire la autorităţile competente să soluţioneze problemele cu care se confruntă.
Activitatea de acordare de audienţe se focalizează pe oferirea unor răspunsuri cât mai concrete privitor la petiţiile şi solicitările petenţilor.
Simona Emandi, Consilier Coordonator Biroul Teritorial Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.