Un traseu pe care am avut ocazia (mai bine spus privilegiul să-l parcurg din nou acum în pragul anotimpului hibernal) mi-a adus aminte despre o filă de istorie petrecută acum mai bine de patru secole pe aceste meleaguri cu unul dintre primii întregitori ai Ţărilor Române. Într-un sfârşit de săptămână am avut ocazia de a realiza la Schela o serie de fotografii de excepţie într-un apus de soare după cum spun unii „ca-n filme”. Atunci mi-am adus aminte şi de ediţia din acest an a manifestării devenită de acum tradiţională: Imn la Poiana lui Mihai. Şi nu în ultimul rând, de sacrificiile unora dintre care aş enumera pe Cristi Băluţă ce prin efortul său a făcut ca manifestarea mai sus amintită să se desfăşoare şi în luna lui Gustar a anului ce acum dă să se scurgă. În spiritul (să nu spun onoarea) acestora şi a mai multor cel mai adesea anonimi să reconstituim pentru cititorii noştri vechiul Drum al Neamţului de la Turcineşti şi până în partea cealaltă a muntelui în oraşul Vâlcan din Valea Jiului.
Pentru spiritul manifestării şi nu întâmplător abnegaţiei sufletului acestei acţiuni să reamintim cititorilor noştri câteva date ori repere cronologice ale celei mai vechi poate 
căi de acces peste munte spre Casa Buliga vechea graniţă austro-ungară şi mai departe până în Transilvania. Împreună cu urarea adresată (din nou aş putea spune cu mândrie) interlocutorului nostru (de care vă aminteam mai înainte): „Salve Romuli Parva Nepos” (Te salut vajnic nepot a lui Romulus).
Veche cale de legătură între Oltenia şi Ardeal drumul prin pasul Vâlcanului a fost folosit atât în perioada războaielor daco-romane de acum două milenii, cât şi mai apoi în perioada de administraţie romană a Daciei.
De-a lungul vremii a reprezentat o importantă arteră de comunicare între cele doua provincii istorice, fiind folosit de asemeni şi pentru efectuarea activităţilor comerciale. Odată cu inaugurarea drumului şi a căii ferate prin Defileul Jiului în anul 1948, Drumul Neamţului şi-a pierdut supremaţia în zonă astăzi fiind folosit mai ales de păstori în drumurile lor de transhumantă, de localnici, precum şi de turiştii montani dornici sa redescopere şi de ce nu să admire vechea Cale a Vâlcanului.
Numele se leagă de caravanele negustorilor care traversau Carpaţii venind din centrele comerciale ale imperiului austro-ungar şi chiar mai de departe din ’’ţara nemţească’’. Aceşti negustori cu căruţele şi furgoanele lor străbăteau distanţe mari în condiţii de transport şi securitate dintre cele mai precare fiind des menţionaţi în documentele 
germane şi austro-ungare pentru măiestria şi rapiditatea cu care asigurau legăturile comerciale, lucru remarcabil pentru acea perioada.
De asemenea, pe acest drum funcţiona o linie de poştalion ce făcea legătura între cele două provincii istorice.
Cei ce se încumetă să pornească pe acest drum vor fi cu prisosinţă răsplătiţi de pitorescul inegalabil al locurilor străbătute. Primul loc întâlnit este comuna Schela, centru turistic şi etnografic precum şi o veche aşezare de la poalele Vâlcanului. Biserica de aici construită din lemn în anul 1776, monument de arhitectură este unică în felul ei în Gorj prin faptul că reprezintă pe ctitorii ei în costume populare, lucru ce constituie primele reprezentări ale portului tradiţional gorjenesc în imagini.
Din Schela trecând pe sub Dealul Arsuri drumul însoţeşte Valea Hărăborului până la fosta mină de grafit apoi trecând prin Poiana Conic urcă pe cumpăna de ape dintre 
Suşita Verde si Hărăborul intrând în Poiana lui Mihai Viteazul. Legenda spune că aici a poposit oastea domnitorului în drumul ei spre Ardeal. Documentele istorice relatează însă faptul că pe aici a trecut numai o parte a oştirii condusă de Banul Urdea, grosul armatei traversând munţii pe drumul Braşovului (probabil Valea Prahovei).
În preajma monumentului ridicat în anul 1932 Consiliul Judeţean Gorj cu sprijinul oficialităţilor locale din Schela organizează anual o impresionantă evocare cultural-istorică pentru a sărbători prima unire a celor trei ţări române.
Astăzi vechiul drum prin Pasul Vâlcanului aproape că a fost dat uitării. Însă cei ce se încumetă să-l străbată vor avea mari satisfacţii prin descoperirea unor peisaje unice, dar si prin cunoaşterea unor locuri străvechi foarte interesante. În aceste aşezări cu tot modernismul ce şi-a făcut loc şi la ţară se mai ţin hore după vechile obiceiuri, oamenii încă se mai îmbracă la sărbători în portul popular făcut din haine croite şi cusute în casă. Cineva îmi mărturisea că şi unele culori folosite se obţin încă după metode empirice vechi de sute de ani.
Călătorul se va bucura din plin de frumuseţile întâlnite. Pâraie vijelioase, răsărituri şi apusuri de soare de neuitat, păşuni şi turme de animale complectate cu sunete de talangă ce întregesc o atmosferă de basm. De asemenea, cu ochii minţii va putea vedea imaginea legiunilor romane ce in urmă cu mai bine de două milenii mărşăluiau prin aceste locuri spre inima Daciei.
Mugurel Petrescu
