Despăgubiri în bani pentru consumatorii de energie

468
Consumatorii de energie electrică au acum de partea lor o lege mai strictă. Potrivit acesteia, micii consumatori au dreptul la o compensaţie în cazul în care nu li se rezolvă la timp solicitările adresate furnizorilor de energie.

De la 1 februarie a intrat în vigoare o lege potrivit căreia, în cazul în care solicitările pe care le adresează vânzătorilor de energie nu sunt soluţionate în timp util, consumatorii vor fi despăgubiţi. Potrivit Mihaelei Răducanu, şefa Comisariatului, este vorba despre o compensaţie de 50 de lei pe care consumatorii trebuie să o ceară de la furnizorii de energie.
De asemenea, în cazul în care clienţii contestă o factură în termen de 15 zile de la primirea ei, furnizorii de energie au obligaţia de a analiza şi da un răspuns în termen de 10 zile de la înregistrarea reclamaţiei. În cazul în care acest termen este depăşit, se pot solicita cei 50 de lei.
Lege pentru consumatorii casnici
De asemenea, pentru orice petiţie, reclamaţie sau propunere pe care o adresează, consumatorii trebuie să primească răspuns în termen de 15 zile lucrătoare. În cazul în care termenul nu este respectat, începând chiar cu a 16-a zi se poate solicita o compensaţie în valoare de 30 de lei. O altă posibilitatea pe care o au clienţii este chiar adresarea în instanţă.
Potrivit Mihaelei Răducanu, o prevedere nouă, foarte importantă de altfel, este aceea că furnizorul trebuie să asigure medierea între consumator şi operatorul reţelei. În cazul în care acesta din urmă nu respectă termenele impuse, furnizorul va plăti compensaţiile. Potrivit legii, în cazul în care cererea de acordare a compensaţiilor este considerată justificată de furnizor, consumatorii pot primi suma cuvenită prin scăderea ei din valoarea facturii imediat următoare. Toate aceste măsuri se referă la consumatorii casnici.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.