Cercetat pentru că s-a băgat sub tren

357
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din comuna Bărbăteşti, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a băgat sub un tren personal în staţia CFR Bărbăteşti, de unde a refuzat să mai iasă. Acesta nu a fost scos de sub tren decât la intervenţia poliţiştilor.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că Daniel S. s-a băgat sub tren pentru a protesta datorită faptului că cu puţin timp înainte fusese amendat de poliţiştii TF pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Individul a împiedicat astfel circulaţia trenului conform graficului, înregistrându-se o întârziere de 25 de minute.

Acum, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru pătrundere fără drept şi refuzul de a părăsi zona de siguranţa feroviară, riscând o pedeapsă de la trei luni la un an. De altfel, în funcţie de prejudiciul cauzat de întârzierea trenului, Daniel S. va plăti ca despăgubire o sumă consistentă către CFR Călători.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here