Olandezii şi-au încheiat misiunea în Gorj

363

seminar facuta de mineDelegaţia alcătuită din patru experţi olandezi ce a sosit marţi seară în judeţul Gorj pentru a susţine seminarul „Prevenirea şi combaterea violenţei intrafamiliale în mediul rural” au plecat astăzi către ţara de origine.

Aceştia şi-au încheiat prima misiune, amune aceea de a pregăti premisele implementării proiectului mai sus amintit. „În toate aceste zile, am vorbit cu poliţiştii din judeţ, dar şi cu partenerii acestui proiect. Am colectat multe informaţii şi acum avem o viziune mai clară despre violenţa domestică din România. De altfel, am realizat că trebuie să luăm în considerare că putem arăta modul în care se lucrează şi se acţionează pentru combaterea violenţei în Olanda, dar acesta nu poate fi transferat direct României din cauza unor diferenţe culturale şi de legislaţie. Noi vrem doar să le fim parteneri structurilor din Gorj”, ne-a declarat Henk Gerling, unul dintre liderii proiectului.

Şi Gideon Huijsse a ţinut să adauge că poliţiştii din judeţ trebuie, după ce-şi stabilesc un plan bine definit, să facă acţiunile pas cu pas. „Totul trebuie foarte bine gândit şi planificat. Trebuie să observaţi reacţia celor cărora vă adresaţi, pentru ca aceştia să aibă o viziune şi să nu vă ocolească atunci când se confruntă cu un caz de violenţă intrafamilială”.
O altă expertă olandeză, Martine van Driel, crede că un punct important ce trebuie urmărit pentru ca proiectul să aibă succes este acela de conştientizare. „Dacă ştiţi situaţia unor familii din jurul vostru care au astfel de probleme, veţi şti şi să găsiţi singuri soluţii. În acest fel, oamenii pot avea încredere şi vor veni singuri să solicite ajutor dacă au nevoie”, a spus aceasta reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Tot Martine a ţinut să precizeze care sunt cei 3C pentru stoparea violenţei: compasiune, cooperare şi comunicare. La sfârşit, delegaţia olandeză le-a dorit poliţiştilor gorjeni înţelepciune şi succes şi au promis că vor reveni în luna martie pentru continuarea proiectului.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here